Sprijin în cazul dezastrelor naturale


După explozie

Populația din Beirut, Liban, nu va uita niciodată data de 4 august 2020. O explozie uriașă s-a soldat cu sute de morți și mii de răniți, creând un val de presiune resimțit la peste 240 km depărtare. A fost una dintre cele mai semnificative explozii ale vremurilor moderne; pe lângă morți și răniți, explozia a lăsat aproape 300.000 de locuitori ai Beirutului fără locuință.

După acest dezastru, un seminar libanez local, Arab Baptist Theological Seminary (ABTS), a pus la dispoziție una dintre clădirile sale universitare pentru a găzdui 50 de familii evacuate. Ca urmare a pandemiei de COVID-19 și vacanței de vară, clădirea universitară era aproape goală, asigurând astfel spațiu pentru peste 150 de persoane aflate la nevoie.

De îndată ce Anita Delhass-Van Dijk, Consultant, a aflat despre explozie, a făcut imediat planuri de ajutor. Anita are propria organizație non-profit, denumită Re-Starter, așa că știe că timpul este esențial când vine vorba de persoanele afectate de orice fel de dezastru. A apelat la dōTERRA Healing Hands Foundation™ pentru a lansa o companie de dublare a fondurilor în vederea transformării căminelor studențești în locuințe provizorii și furnizării de alimente.

Anita și Victoria Plekenol, Blue Diamond, au organizat campanii de strângeri de fonduri, iar dōTERRA Healing Hands Foundation™ a dublat donațiile. Datorită acestui ajutor financiar, familiile cazate în căminele ABTS au primit trei mese pe zi. De asemenea, fondurile au fost folosite pentru a asigura obiectele necesare în camerele de cămin, ca paturi și frigidere, și pentru a plăti transportul. Studenți și voluntari au venit în ajutorul familiilor evacuate, donând timp și efort pentru a le oferi sprijin în acele vremuri tumultoase și nesigure. Pentru familiile afectate de explozie, pierderea locuinței în toiul unei pandemii și într-un context economic deja dificil pentru propria țară a fost lovitura de grație.

Datorită ajutorului oferit de Anita și Victoria, dōTERRA Healing Hands Foundation™, Re-Starter, ATBS și alți voluntari devotați, aceste familii au avut un acoperiș deasupra capului și ceva de mâncare până când au găsit soluții pentru a-și reveni după o astfel de distrugere și tragedie.

Web-Edit_Disaster-Relief_In-This-Together.jpg

Home for All: criza refugiaților din Lesbos

Europa trece prin cea mai mare criză umanitară din istorie: criza refugiaților. Din 2016, doTERRA a susținut câțiva parteneri în teritoriu și a efectuat alte donații vitale. Am ales să intervenim pe insula grecească Lesbos, deoarece aici sosesc cele mai multe bărci din Turcia...

Video disabled by your privacy settings

*Vei fi redirecționat(ă) la un site web din SUA

Alege continentul

Alege regiunea

Alege localizarea

Alege limba